O, Doamne, aprig Crucea Ta mă soarbe
Că i-am știut păcatului șrapnelul
Spre mâine pun în mine-n om inelul
De nuntă-al nemuririi Tale oarbe.

Dar nu e a cunoaște-n Șerpi măcelul
Că-n existență sapă rele coarbe
Și-mi piere azi grădina de rubarbe
Cu tot cu felceri... Morbul e-n tot felul.

Din ce-i uman iar se abat spre mine
În plăgi, puroaie, tristele micimi
Că nu ți-am dat și ție răni tu zi-mi
Iubito din pădurea de hermine.

Se stinge glasul, n-am cuvântul care
Să-mi fie văz în conștiință... Doare!