i-auzi, tedy
a venit iar ancuţa.
n-a bătut
a apăsat direct clanța
mama a oftat și-a zis doar
„intră”.
stă pe scaunul de lângă chiuvetă
și se uită pe geam.
ăla mic,
care dă în luminator.
știi, tedy, toate bucătăriile
dau acolo.
bloc în bloc.
pe geam se vede bucătăria lu’ muta.
nu spală nimic azi.
nici nu gătește.
doar vorbește la telefon
cu fi-sa aia
tută
care măcăne ca o rață.
mama s-a uitat și a zis:
„muta asta începe să mă calce pe nervi.”
apoi a tras sertarul
și-a scos ceva de acolo.
ancuţa a venit pentru bani.
un milion.
pentru pisică.
și puțin și pentru ea.
mama i-a dat.
nu așa, cu drag.
dar i-a dat.
apoi i-a zis:
„lasă, ancuţa, nu plânge.
suntem femei.”
avea ochii umezi.
nu știu dacă de plâns
sau de la oboseală.
și a mai zis:
„și pe muta las-o, că ți-o aranjez eu.”
nu știu ce înseamnă.
dar aşa a zis.
la cină, tata a zis:
„ai văzut cât e la întreținere?”
mama n-a zis nimic.
s-a ridicat
și a strâns farfuriile.
de la televizorul lui muta, la maxim,
muzica de la ştiri
nu știu ce e aia restanță, tedy,
dar cred că ancuţa
n-o să mai fie pentru multă vreme
vecină cu noi.