Ma incearca un sentiment frumos.
Ah, ce versuri frumoase voi incerca sa scriu
uitandu-ma la el cum ma priveste de sub birou.

Cum ai ajuns aici, potaie?
Cine te-a dezgropat?
Iar ti-ai lasat balele pe mine…
Inapoi in lant!

Ma incearca de un timp un sentiment.
Epidemia se catara pe laba de lemn de leu
ca un fetis din piele vie, intoarsa,
din aceea cu care iti stergi ochelarii
si, apoi, nu mai vezi nimic prin lentile.

Ma priveste in ochi si da din coada
trist, cu botul pe labe,
Roade aceeasi sanda...
Asteapta un semn,
o reparatie,
o operatie.

Ce clasic sentiment ma incearca!
Ce gluma buna, my God!
Are botul perfect, gauri intre pleoape
si ii lipseste un brat, cel drept, din fata.
Oare cu ce o sa ma muste de glezna, atunci?
Exact. Cu stangul. La care i s-au spart unghiile:
atatea istorii rasfoite, sentiment profund.
Nu ajunge cu greabanul la genunchiul de leu
si maraie incet, trist, intepenitul picior de birou.

Culcat!
Culcat, am zis!
Asa, potaie...

Ce bine ma voi simti atunci, nu scapa...
(decat daca voi dori si va sti cum)
...cu el atarnat de glezna, plimbandu-ma prin centru,
duminica, la ora de varf.

Si toti vor intoarce privirile spre mine si vor zice:
Ah ce sentiment frumos si profund
ii atarna aleia de sanda!
Oh, ah, vai, fata, vezi ca ti-a cazut sentimentul
cu capul de caldaram, fie-ti mila de el!
O sa chemam Asociatia, cucoana!
Unde te crezi ? Asa va comportati cu un sentiment?

Cum sa nu-l iubesc?!
Sau, poate, mi-e mila de el...?!
(imi place la nebunie)
S-a catarat pe piciorul biroului
si a latrat la veioza, lung si trist.

Il voi ingropa iar in gradina.

Doar capul i-l voi lasa afara.

Il voi hrani zilnic cu vise
sau voi chema veterinarul sa-i injecteze otrava.

Poate o voi face chiar eu...