Am mers o viață, sprijinind un gând,
Că dincolo de noapte, cerul nu e gol,
Că pașii mei, în noapte rătăcind,
Desenează drumuri pe un sul de rol,
Țesut de-un Sine veșnic călător,
Ori poate doar un vis nemuritor.

Am întrebat liniștea de mii de ori
Dacă e cineva dincolo de tăceri.
Răspunsul a venit în semitonuri,
În zborul unei păsări peste zări,
În ochiul unui prunc, în lumea lui cea mică,
În moartea care seamănă doar frică.

Dacă El nu e, atunci eu m-am rugat
La stele stinse, la tavanul unui cer pictat.
Dar rugăciunea, chiar și fără ecou,
Mi-a fost o punte peste gropi de rău.
Am fost mai bun, căci am crezut în Tine,
Am fost mai drept, făcând mereu doar bine,
Sperând să ajung în Rai, nu pe pământ,
Acolo unde timpul nu mai are vânt.

Dar dacă El e – și eu L-am ignorat,
Cu gândul îndoit, cu sufletul secat –
Ce-am câștigat dintr-o viață de ziduri,
Fără ferestre către infinitul din viduri?
Mi-e teamă nu de iadul desenat cu foc,
Ci de-acea privire cu reproș deloc:
C-am fost iubit – și n-am simțit iubirea,
C-ai fost aproape – și-am ales amăgirea.

Așa că merg. Cu fruntea-ntre cuvinte,
Cu pasul greu, dar sufletul fierbinte.
Căci dacă nu e El – nu am pierdut nimic.
Dar dacă este – poate-am fost un pic
Învăluit în întuneric, uitat într-o cutie,
Ce n-a atins vreodată eterna bucurie.

Și totuși, simt. Nu în cuvânt, ci-n duh,
Că nu e totul doar cenușă, fum și rug.
Că-n fiecare lacrimă ce cade tainic,
Sălășluiește un ecou arhaic:
„Nu ești doar carne. Ești și adiere.
Ești chipul Meu, născut din Înviere.”

Acolo unde logica se frânge,
În miezul nopții, când speranța plânge,
Se naște-n om un dor ce nu e al lui –
Un dor de-acasă, dintr-un loc mai viu,
De-un Tată ce ne-a scris în rădăcină
Un cântec blând ce-n veacuri încă sună.

Nu știu cuvântul ce L-ar dovedi,
Dar știu: în mine, El a început să știi.
Când nu mai pot, mă poartă fără mers,
Când nu mai cred, în mine e-un Univers
Ce încă îmi șoptește că nu-i sfârșit
Ce nu cunoaște încă un răsărit.

Și poate-n clipa-n care voi cădea,
Din trupul greu va vorbi liniștea,
Voi auzi nu judecată, ci chemare,
Un glas de foc și milă ce răsare:
„Ai rătăcit, dar Eu am fost cu tine.
Te-am așteptat să-ți naști credința-n Mine.”