Trupul flăcării care arde devenind lumină
Nu știe că arde și nici că înluminează,
Pentru că e din carnea focului.

Focul, în a cărui carne zvâcnește din cer,
Îi este scânteierea dintâi unde aripi
I se zbat ca să se înalțe arzând
Și azi și mâine ca ieri.

Este soarele pe care în ochi îl poartă
Când privește lumina ce o revarsă,
Rază cu rază, din inima lui
În întunericul deveniri
Din ființa noastră.