Când metaforele sângerează înlăuntrul tău
ai vrea să trăiești la capătul infinitului ce descoase din sfârșitul tuturor oamenilor acestui secol
sǎ respiri în fiecare plămân viu
o gură sǎtulǎ de aer
sǎ fii o bancă rănită la malul anotimpurilor
îi scrii numai pe acei oameni aleși
din personaje fictive, imaginare
în eroi reali cu oase din fier și meteoriți.

Sufletul meu de corali,
imaginează-l
ca o tulburare obsesiv compulsivă

pământul meu este lavǎ devorând cele mai sublime trupuri ca-ntr-un bazin Yellowstone în care nimic nu poate îndrăzni sǎ supraviețuiască.

***
Ofelia doarme într-o cǎmǎruțǎ fantastică croșetând stele şi învelișuri.

Poezia îşi deschide ochișorii umezi din labirint.