Dacă s-ar răsfrânge lacrimi în zori,
Mi-ar distruge multe patimi cu fiori.
Dar printre oglinzile spulberate aÈ™ aluneca
Și între suflurile sfărâmate m-ar vindeca...

La luntrea mea în cioburi te arâți diferit
Și la puntea unor locuri pe părți sunt ferit.
Căci oricine vine și pleacă de la maluri,
În sine vede cu fire seacă prin valuri...

Te joci cu ale mele plete cu o sete,
Ca și când ai căzut când m-ai văzut.
Și parcă mereu ascult cântări în visări,
Când oferi priviri în ale mele gândiri...

Dacă nu ne întălneam, ce s-ar fi întâmplat?
Te înecai în rămășițele ultimelor energii?
Sau dădeai uitării oamenilor pribegii,
Spunând că nu ești decât un fecior întristat?