În noaptea adâncă, fără glas,
Un mic licurici stă pe-un frunziș,
Cu lanterna lui de cristal,
Înveselește orice colțiș.

Nu-i doar o lumină ce sclipeste,
Ci-un dans de curaj și de speranță,
Pentru cei mari, ce adesea uită
Să vadă jocul, să aibă șansă.

Licuriciul ne spune blând:
„Nu trebuie să fii soare mare,
Poți să fii și o veioză,
Dar cu stil — pe-ntuneric tare!”

Se zbenguie peste frunze moi,
Se-mpiedică de-o picătură,
Dar nu se supără, nu se-ntoarce,
Căci lumina lui e o aventură!

Copilul râde, privește-n sus,
Și-nțelege că micile scântei
Sunt stele ce strălucesc în drum,
Și-n suflet pornesc mii de povești.

Și când licuriciul zice „Salut!”
Când îi dai târcoale pe-afară,
Te-aprinzi și tu fără să vrei —
Ai grijă însă să nu dai-n țeapă!

Căci viața e-un joc de lumină,
Uneori tremurând, alteori aprins,
Și fiecare scânteie mică
Poate schimba un întreg destin.

Așa că, tu care citești acum,
Fii ca licuriciul în noapte,
Lasă-ți lumina să se-adune,
Și să-nveselească o lume!