Ia uite-un Făt-Frumos întins la soare
ÃŽnconjurat decent de lucruri sfinte,
E genul care știe să-nfioare
Și unicul bărbat care nu minte.

Frumusețea lui stă cuminte-n ramă
Deși-l urmează cohorte de femei
Și zeci de tipi pioși îl bagă-n seamă,
El e rece și cu ele, și cu ei.

Băiat finuț, îi plac florile enorm
Și muzica mai sobră, de fanfară,
În jurul lui cale și garoafe dorm,
Se-aud trompete, tobe și-o vioară.

E cel mai fidel, mai răbdător, mai bun
Și cel mai dichisit bărbat din lume,
Se-ntoarce, însă, în solul lui străbun
Lăsând pe-o cruce simplă, azi, un nume.