Singura dovadă c-am fost om și că am iubit sunt rănile mele.
Nimeni, nimic, niciodată nu mi le va lua, ele sunt tot ceea ce mi-a rămas nerevendicat, devenite prin suferință intangibile. Tot ce mai întârzie sfârșirea lumii noastre din Amintire e un câmp de maci, răni iubite, și veșnicia sătenilor ce mor spărgînd semințe la poartă.