luptam în arena trupurilor noastre
învinși amândoi

lupta continua în gânduri
dezvelind amintirea
astăzi era doar un lup șchiop
nemaiputând alerga către pradă

mâine ședea pe tronul speranței
femeia aceea de abur își ivea firul
Ariadnă, ce va fi cu noi, va fi bine?

Răul își arăta însă colții
mușcând din deznădejdea noastră
sceptrul disperării avea o împărăție a sinuciderii,
stând cu ștreangul de gât
ne tremurau picioarele pe scăunel

voi, care sunteți fericiți
lăsați-ne un semn de lacrimă
pe viitoarele morminte,
o floare a plângerii
închizându-și corola peste sânge
inimile împietresc,
pasărea își taie aripile,
noi doi?
doar o pată pe timp