Umbra luminează peste flori,
Toate simt un sentiment dulce de fiori.
Vântul suflă ce nu se aude,
Și totul respiră, dar nimic este de-a pururi.

Stelele explodează, nebuloasele se sting lin.
Fiecare clipă ne trimite cu gândul la cel divin.
Corpul se mișcă, iar umbra îl urmează,
Și timpul lui se scurge, tăcut, printre rănile sale.

Inima i se zbate, iar gândul se împarte,
Creația zâmbește, dar știe că se află aproape,
Dumnezeu tace în fiecare răsuflare,
Iar omul dispare ca o adiere în mare.