De fiecare dată mă ridic de la masă
Peregrin într-un stol de secunde.

Cu infinitul lor în care, din care, mușc
Și mă bucur, ca marea care își umple
Plaja cu risipirea ei de niciunde.

La acest dineu mă așez mereu
Și mă împărtășesc de Dumnezeu.

El este acela ce îmi dăruiește,
Mie și celor din jur, trup
De pământ în spațiul
Din timpul Său.

De aceea, luminat sunt când
Mă ridic de la masă dorindu-mi
Să mă înalț ca spicul rodit care,
De atât cât în sine a adunat,
Simte că plutește în soare
Cu tot ceea ce este și
Ar fi de imaginat.