! Cer loc de trecere

! Ni-cio-da-tăăăăă

când plouă ielele poartă chiloți de talgere
mai ales la Paris
pictorii le văd și înebunesc de plăcere

Cu nouă lopețele
Cu nouă măturele
Cu rochii albe împodobite

! Zii cobzare, zii...

cine își taie o ureche vrea să fie de față și un vâslaș

totul e ostil
în afara ochilor cu clopoței la picioare
dansând tarantella cu luna
sur le pont d'Avignon
pleacă cutare pe cale
se-ntâlnește cu șoimanele

? Unde te duci

? Cine ești

? Unde călătorești?

i s-a întors gâtul la spate
fov, omul acela cu pensula-n mână
! Ori limba să I se lege
! Ori din minte să-și sară
!Ori să nu-și mai dea de leac
preț de-o mătrăgună
cui pe dor se scoate
să curgă de foc pupila de lotus pe pânză
Anubis, țucă-te mama, e contrar viziunilor melancolice
culoarea mi-a sucit mințile
mi-a zburătăcit noptea "la forme, lors, je l’ai reconquise"
atunci, ‚’mneaei s-a întors fierbinte în cușca fiarelor
achitând nota de plată
a văilor adiate
de sori violet rostogoliți în scaieți
așezați pe perspectiva moulin rouge
îmbalsămate amurguri
de mucegai

! Cer loc de odihnă în sânul iertării pentru pictorii mei

(Atunci poarta...)

http://carmenvisalon.wordpress.com/2007/07/07/dansul-ielelor-in-poiana-montmartre/