"Între albastru turquoise și rozurile suave, marea, o împletitură…
Picură cochilii în boabe de nisip…
Ridicând un castel pe o plajă, ce mâini, clădesc, sidefuri ferecate?
O femeie se scaldă, goală, dis-de-dimineață, în argintul lor…" Linea




Ela


Marea își despletește valurile în atingeri de fildeș, ușor azurul se întoarce către toamnă la nașterea femeii fără castele de nisip, ca și cum numai septembrie acesta solar își amintește zvâcnirea vieții ca o revelație a înaltului.

Serpentine de cobalt limpezesc verdele-smarald, învăluind priviri de stânci între povești cu ondine, ce se miră în rozul-violaceu al răsăritului ca de o minune în inele-argint.

Vibrațiile țărmului îmblânzit de castane jucăușe își fac cuib în ochiul unui pescăruș rătăcit, planând în fericirea sa oranj spre apele-cleștar.

Aici, pe o urmă de scoică, femeia își deschide în gri-perle sufletul cel luat de vânt și dus înspre orizontul chemător de corăbii. Liniștea ei apropie marea de cer, ca-ntr-o oglindă din stele.

Femeia în balanța stelelor ascultă prin valul alb.








Adina


noaptea atârna cu pete pe sticlă
pete albastre pete roz
lăsa pe disc urmele frăgezirii
era tocmai vremea pentru copt îmi ziceam
și stelele lichide cu lungile lor cozi
îmi dădeau jos vălul ce-mi ascundea ochii
pictați de egipteancă…
ce toamnă e-n jur la ora asta
cocorii rostesc primele silabe ale iubirii
și împăturesc cu grijă albumul
de pe șifonierul vârstelor
pentru fiecare an
o piatră cu amprentele noastre