"Cum e sa te nasti cu semnul infinitului dupa ureche?"
Ma intrebi cu ochii mari, goliti de prea multa viata.
"Sa vezi lumea ca o tabla de sah
dar sa nu poti muta decat nebunul
cu gandul obosit de atata vesnicie.
Sa crezi in cerul incolacindu-se salbatic peste crestetul tau
si sa simti singuratatea croindu-si drum
prin radacini subtiri si rosii pana in pamant.
Sa respiri odata cu timpul
si acolo unde durerea intalneste eternitatea clipei
sa cazi pentru a renaste, mort."
Te privesc zambind, iti vad ochii mustind pacat,
chipul pulsand sub pasi calduti de aer
pielea grotesc de alba.
Astepti,si in incordarea umeda
un singur ceas mai stie sa dicteze ora nefiintei...
Zambesc...
Gol si orb te prabusesti inaintea mea,
cu maini intinse spre cosmarul din mine.
ramai mut azvarlit in gramada de trupuri goale.
Mereu aceeasi intrebare...
si infinitul meu incepe, intotdeuna,
de la zero!