Chinul din eternitate

s-a subtiat in farfurie zeama
odata cu petrolul de la sonda,
as vrea sa fac din post un fel de fronda,
dar sunt doar om, si ma cuprinde foamea –

flamand, si gol, bolnav si fara casa,
imi duc planeta-n carca catre maine,
si-I multumesc lui Dumnezeu ca-mi lasa
viata de om ca pe un os de caine –

se bat pe avutii in veghea asta
elite, si eroi, artisti, vedete,
eu doar ma rog la Dumnezeu pe indelete
sa nu cunoasca oamenii napasta –

se subtiaza zi de zi planeta toata,
tot mai avan se musca din resurse,
invata tinerii de astazi pe la burse
cum se mananca oasele din tata –

si am putea sa ne intorcem langa caii
si boii care jugul painii au purtat,
dar este greu sa nu fii imparat,
doar intelept, pe –o lume cu niznaii –

si nu pot face nici-un pas, sunt deja orb
si merg spre hau cu lumea ce se bate
pentru ce-nghite, ce consuma, ce socoate
si doar pacatele de-a fi batran ma sorb

spre chinul din eternitate…