Voi ce-ascultați în aste răzlețe rime cum
Cad rînd pe rînd suspine ce-n anii tinereții,
La ceasul slăbiciunii, au fost un sprijin vieții,
Pe cînd eram în parte alt om decît acums

Voi toți, dacă iubirea v-a scos din piept suspine-
Că-n fel și chip aicea mă zbat și plîng avan
Între speranța vană și între chinul van-
Mă veți ierta, și mai mult: veți suferi cu mine!

O, astăzi știu c-adesea întreaga lume rea
A povestit atîta pe socoteala mea,
Că sigur eu de mine mă rușinai amarnic.

Astfel, rușinea-i rodul greșelii de-altădată,
Rușinea, pocăința, cunoașterea curată
Că tot ce place lumii e numai vis zădarnic!