Îmi răsărise Soarele-n priviri
Și mă rănea ciudatul răsărit
Iar eu eram fără cuvinte,
Un paradis de stele jefuit.

Un paradis cu stele moarte,
Fără Lună și Luceferi vii,
Un paradis uitat cândva-ntr-o carte,
Pierdută-n umbra amintirii.

Pribegind hoinar spre templul nemuririi
Privesc deșart spre zările albastre
Și vad cum Luna-n frumusețea ei,
Presare-n jur numai dreptate.

Dar e o dreptate crudă
Înțeleasă numai de cei morți,
Pentru ca cei vii s-audă:
Luptă, luptă, nu uita că poți!

Plec zadarnic capul în țărână
Și inima o aud cum bate,
Sângele-mi țuruie fugar în tâmplă
Și tot ce văd în jur e moarte.

Dar spiritul nu vrea să moară,
Se zbate pentru taina vieții,
Voința-i o licoare amară,
E scăparea din plasa morții.

Din cenușa vie a morții
În suflet îmi răsare-o floare
Și-o lacrimă pe-obrazul sorții
………………………………….