m-aș îndoi de mine că exist văd însă cercuri cercuri sub scoarța frunții
nu curge lumină atunci când mi se taie un fir de epidermă
e un fel de amestec sevă-nsângerată cu fire vineții
miros a floare de trunchi uneori
mi se împietresc rădăcinile


într-o luni am fost pământ
mâine vine duminică fără odihnă
El întinde un braț ca o ramură și număr
câte vieți ar mai fi de trecut prin lumea
celor fără de singurătate


rămân la cina timpului într-o lume vegetală
când voi redeveni femeie va fi sâmbăta viilor parfumate
voi dansa la sărbătoarea castanelor
mireasa bărbatului de octombrie