clipele se împleteau în vârful scărilor – melancolie
străjerii nopții picurau din lumânări fuioare de lumină
înainte de sfârșitul zilei
pe coridoare neliniștiții călători
purtau din veșnicie atâtea strigăte
din ecouri în ecouri
urcam pe scara memoriei
aducerile aminte
eram Noi
apoi eu
și
numai tu


dincolo de ferestrele larg deschise cerul sângera
în hora nemuririi
goală se despletise noaptea
mi-am încetinit pasul la colț de răspântie
în revărsat de zori când sună deșteptarea
cu sufletul pereche în germen de văpaie
eu te găsesc femeie
era el
apoi eu
și numai NOI

pe drumul păsărilor
te voi recunoaște după miresme
și soare

vă aștept în bătaia vântului
pârguindu-mi-se inima
va rodi



Notă: După poemul... La ceas de nemurire