vreau să uit că sufletul meu are mai multe umbre-n oglinzi
vino să-ți spun de ce toamna aceasta umblu anapoda
fără versuri, în doar două silabe inventez dumnezei de apă
arăt cu degetul la ore fixe spre culorile rămase ca o pată de sare
ți-am spus, nu-mi pasă de nimic
hai să ne întoarcem înapoi la visare
mai spune-mi "iubito", atunci când sunt gata să plâng
și, fir-ar să fie, promite-mi că o să ne sărutăm în fiecare poem
vreau să facem din atingerile de noapte primele semne ale dimineții
hai, ajută-mă să aduc în mijlocul străzii colecția mea de păpuși
și așa să spunem lumii că nu avem lanțuri la picioare, că ne e doar frig și frică
din cauza fotografiilor împovărate de gânduri
că avem inimile moi de plastic, că pentru o oră de dragoste noi
întrebăm bătrănii pe stradă dacă l-au văzut pe Dumnezeu
vreau să punem tăcerile între lacrimă și visare,
să ne închipuim că în cer nu locuiește nimeni
că suntem liberi și putem umbla prin lume travestiți în îngeri
dar hai să ne întoarcem înapoi la visare, să punem microfoane la colțurile sufletelor
să plângem ca doi copii moartea fiecărui necunoscut
hai să stăm pe loc doar un vis ca într-un somn bizar
pentru o singură moarte