... de atunci
se înalță pustiul din ruginite pagini
un cal de aramă linge sarea cuvintelor lustruindu-le moaștele
mai albe decat varul fac implozie în nespusele

printre schelete un “...vagă” silabe menținute uimitor de bine
în cenușă “fiule dacă tu” erau calde încă
puțin mai la dreapta spaima din “butelia cea veche”
sub ele “noi suntem bine” și “vă dorim vouă”
mult mai jos bărbierit impecabil
având pălăria neagră trasă pe frunte
mai neted ca niciodată
“tata”

... de atunci
îmi simt în gură o inutilă limbă de clopot
atât de îndoit cerul meu de pucioasă a crăpat pe la
încheieturi orizonturi bufante de marmură
cu mânere de bronz