citea ca un animal flămând înainte de
a fi femeia lui balzac astăzi
un fel de abator în care sacrifică
speranțe și idei nerostite

ea nu credea că el îi va fi un lung șir de dezamăgiri
bună iubita suntem aici
de dimineața de seară de ce-o fi- nu vrei să
risipim rânduri rânduri orice construcție deși
el nu crede că

dragostea constă în întregime din paradoxuri
e greu de în(trei)ținut și dezlegat sofisme
o ușă închisă deschide alta în nopțile când
urmărești goana sângelui prin artere ajungi să auzi
cum creierul ticăie ca un ceas de bucătărie ieftin
ca și propria-ți viață

îi plac speranțele în monotonia lor până când
se adreseză unei persoane pe care și-o închipuie
întotdeauna locuind
pe meleagurile verzi și liniștite ale psalmului 23
din acel punct totul se surpă