Și dacă mâine va fi
ziua
-n care trece-vom
trecuți
Și-n urma noastră
nu-i nimica
Doar oameni gri,
închiși,
tăcuți,
Iar noi vom merge-n
pas alene
Pe urma celor
ce s-au dus
Întins, către un punct
departe
Un arabesc
dinspre apus

Ne taie calea o lumină
Și farul ce nu va cânta
El, în blasfemic turn de fildeș
“Întotdeauna, altcândva”…

Trecut-am noi,
pe lâng’ nebunul
Ce-și vinde
sufletul pe-un fes
În lumi de fesuri,
Totodată,
Un fes în plus,
Ce fes e șters…
Nebunul urlă-n
gura mare
Și-și ține pentru sine sfat
Cu cel dintr-însuși;
și-și îndreaptă
Umărul stâng,
de drept pictat.

Iar dreptu-i cade înspre ceruri
Și îi rămâne-n capul loc
Ului, până atunci când valea
Îngheață iarăși pe sub foc.

Așa-m ajuns în locul sorții
În care firul se destramă
Își face nodul de alamă
Iar limba cheamă încă morții

Să vie-aici, amu, degrabă
Noi am fost primi, tot neschimbați
Acum apar ai nost’ fârtați
Să zgudui porțile de auri

*până-n pământ dintrupe ceruri*

Și noaptea cade în uitare
Cu tot cu somnu-i-nduplecat
Icoană verde, ieși degrabă
Căci scena-i goală,
Te-au uitat.