scri
soare
lui
tata



uite, tată, am îmbătrânit.
tu vezi? cresc paie prea albe
printre spinii negri
pe obrazul meu brăzdat de pluguri
prea dese;
ochii uscați și tulburi
în găvanele țestei mi s-au prăbușit;
zilele trec și acum
dar mai știi cum obișnuiam să nu-mi pese?


rugul lăuntric lasă tot mai puține lucruri deoparte;
universul? incapabil să mai vină cu vreo mare enigmă
și nici restul vieții cu vreo nouă tentație;
viitorul nu mi se mai pare acum
atât de lung și-atât de departe
și-oricât de târziu m-am hotărât să am un copil
văd că vârsta tot nu se măsoară-n
fracții de generație


spun prostii, le și scriu, dar mă ierți iar; ehei!...
copiii... niciodată nu poți să te superi pe ei!


de bunicul, da, îmi amintesc, și știu,
n-am mai fost demult la mormântul lui
(e târziu,
dar crezi că ne va ierta?
copiii... niciodată nu poți să te superi pe ei!)
ai vrea să îi duci de la tine ceva
îmi spui?
uite, îți dau scrisoarea asta, da,
semneaz-o și du-i-o din partea ta


vrei?