în loc de mâini ți-au crescut secunde reci
din care nu-ți mai poți aduna inima
o lași între două focuri din mine
așteptând să mă închin eu în fiece biserică
rugând iarna să rămână
la polul altor pământuri


tremuri nefiresc a înfrigurare
sunt mantie în jurul tău și
îmi șoptești să nu opresc viața
decât la capătul meu


noaptea asta îmi lasă umbra ta
printre degete
și te port pentru încă un ceas alb
eu ora ta fiindu-ți
de dinainte de a mă închipui
vreodată femeie