și ce importanță mai are lemnul rămâne lemn eu rămân tu
și acopăr moartea

cad în mine mă amestec întâi cu străinul
sus un pumn de carne neagră
jos o durere în os

singurătatea e o dantură perfectă apa nu o sfărâmă
nici măcar nu o poți tăia de la rădăcină

a cui?

mă despart de inima mea dreaptă
și rămân cu o talpă afară
din înțelepciune