priveste-mi pe obraji fiecare toamna
nu, nu, n-ai sa mai gasesti culoare rosiatica a marului
crevasele timpului scurs
albii sapate in granitul existentei mele
vorbesc singure.


nu-mi asculta clocotul sangelui
nici bataile inimii
toate scarile urcate si coborate
ascunse in mine, ocoleste-le.


nu asculta cum imi cresc radacinile
din timp in timp ai sa le auzi icnind
priveste-mi mereu si mereu virful de ram
si lasa-ma,
uita-ma cand e vorba de ceruri
de un timp au devenit atat de aproape incat mi se pare
ca sunt saminta inchisa in fruct
si mi-e frica de clipa
cand voi fi scuipata dintr-o gura de inger.


lasa-ma,
batrana cetate cu portile inchise;
iti cer doar timpul de rugaciune
pentru iertarea pacatelor
celor de voie si celor fara de voie facute.