un televizor își zumzăie epilepsia albăstruie
în liniștea scorojită a culoarelor fardate
sepulcral pe sub rămășițele zilei
gîndaci indigo descoperă plăcerea siestei
cînd ai ceva de pierdut pe lumea asta
o mînă un picior o grămăjoară de oase
cheratina elitrelor devii marchiz de sade
chiar și dorința de a lega vechi prietenii e cinism
umbrele machiază chenarele ferestrelor
într-o amărăciune gotică virgină
privești în gol cerul îți arde epigastrul
vomiți un fel de suspine interzise
timpul se agață de colțul buzei ca un fir de păr
urăști irealul poezia și dragostea
dar cel mai tare te ustură ochii
rostogolindu-se în orbite ca două pungi de nisip
somnul este o țară pentru care nu ai viză