colecționez toamna frunze de jad și ceasuri de safir
ca o copilă îngândurată pe treptele casei
îmi amintesc încă
mama îmi spunea ce stranie este o nuntă în roșu
când îmi împodobeam brațele cu iubiri la ora mistralului
alegând fire de noroc din cicoare
de atunci îmbrac pereții în lambriuri de dragoste
din șapte în șapte ani sculptez o despărțire
amăgindu-mă mereu că este ultima


știi mamă de la o vreme am ziua buzele-nchise
îmi albesc pe alocuri șuvițe rebele
și încă nu port un copil în pântec
simt parfumul tău în somnul de duminică
atunci când lumea îmi lasă tihna-n plânset
primesc doar oameni înalți și desăvârșiți
uneori mă-mpiedic în sentimente și uit înțelepciunea
pe masa din colț trecând prin destine umbrite


bărbatul acesta îmi spune că îi sunt lacrimă
eu tac și ascund în mine pierderea ta mamă
fiindcă tu mi-ai cules fiecare mâhnire
și nu mă mai lași să mă îmbrac vreodată în negru