În jurul casei semăn o virtute,
Desțelenesc pământul ars de soare,
Îi fac din iarba câmpului covoare,
Rugându-mă de ploaie s-o ajute.

O văd cum crește, căutând să zboare
Spre-ndepărtate drumuri neștiute.
Aș vrea să stea, dar vorbele-mi sunt mute,
Strivind pe buze searbădă licoare.

Apoi se zbate-n pragul agoniei.
Îi dau pe tavă tot ce i-am promis,
Dar rodul gliei nu o mai îmbie

Și floarea clipei nu s-a mai deschis.
Izbindu-se de zidul veșniciei
Se prăbușește trupul ei, ucis.

23 ianuarie 2005