Un elan gravitațional mă ține legat de pământ,
Îl rostogolesc pe panta iluziilor moarte
Și se sparge de un zâmbet fals decojind minciuna de cuvânt,
Îl culeg și îl lipesc de corpul poeziei nimbat de arte.

O prostie țipă fiind prinsă în păienjenișul minții,
Este înghițită de o idee decadentă,
Însărcinată cu un concept morbid naște avortonii rugăminții
Către o lumină căruntă, matusalemică, evanescentă.

O virtute calcă pe spuza unui păcat
Expus indecent în vitrina cu tare imorale,
Un vânător îl împușcă, iar sângele îl bea un psihopat,
Păcatul renaște în molecule bolnave, letale.

Un vis în vrie s-a prăbușit pe stânca decepțiilor,
Din leșul ciugulit de pescăruși a rămas ideea
Ascunsă într-o scoică atacată de valurile inepțiilor,
Sărbătoarea păcatelor se petrece într-un câmp cu flori-tare în care răul este orhideea.