Pat îmi făcusem din masa aceea, grea,
pentru adormire după crugul zilelor.
ÃŽn ultimul pahar dansul baccililor
ca un exod lunar se arcuia.

Cântecul violei în pieptul osos
se înăbușea murind cu plămânii,
mai palidă, uscată, pielea mâinii,
pe ultimul pahar, tremura.

Cei din urmă prieteni, baccilii, scânceau
lugubra melodie a ultimei toamne:
acompaniindu-i, gura mea, Doamne,
te înjura și ochii, demenți, râdeau.

Mercurul termometrului spart se scălda
în vinul închegat al ultimei nopți -
în sângele altei neîndurate morți.

Sdfârșitul, îndepărtatul sfârșit, zăbovea
prin aluviunile coastelor rărite.