Ce boli neștiute te-apasă, mereu?
Ce leacuri moderne îți trebuie ție,
Ca inima ta din cenușă să-nvie?
Batrân de istorie... popor trist al meu.

Mă duc la izvoare să aflu mai mult
Și ochii mă ard de durerea ce văd
Și-n vorbele mele e numai prăpăd
Ce doine de jale mi-ai dat să ascult!

O mână de fier mă azvârle-n genunchi
Și parcă-mi desface, scurt, capul de trup
Punându-mi pe umeri un vechi cap de lup
Ce-și urlă destinul la mine-n rărunchi.

Aș vrea ca să știu să te-ajut în vreun fel
Măcar să m-asigur că nu e târziu
Așa cum pot eu, am să-ncerc să te scriu
Scrisori, de-aÈ™ putea, aÈ™ trimite la El.