Acum,
Când nici măcar nu mai pot sta în picioare,
Du-mă acasă și lasa-mă să dorm.
Stai lângă mine. Mi-e frică de moarte,
Sau, mai bine, mi-e frică de somn.

Poate că mă voi trezi dimineață,
deși nu îmi doresc.
Poate că Dumnezeu va sufla asupra mea
ca să-mi dea viață,
și poate chiar am s-o primesc.
Și iar greșesc.
Mi-i liniște aici jos,
în întunerec,
Mi-e bine,
deși oasele dor.
Mi s-a întins o mână, sau poate două
de ajutor,
Dar nu mai vreau să știu de oameni,
de lumină,
de viețile lor,
de patetice viețile lor.

Uite,
a mai trecut un om pe lângă mine,
a mai murit un om.
Iartă-l, Doamne, dacă merită,
dar nu merită,
Știm amândoi prea bine ca nu.