agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-11-17 | [This text should be read in romana] |
Am vrut să intru într-un cinematograf,
Fiindcă auzisem că aș putea să mă cunosc . Din nefericire, nu mai erau bilete; Dar m-am zărit cu un bilet in plus, Mi l-am vândut Și am intrat în sala de proiecție. M-am așezat în primele rânduri. Dar, când filmul a început, Am descoperit că nu vedeam nimic, Fiindcă mă așezasem chiar în fața ochilor mei. Am privit în dreapta și, remarcându-mă, M-am rugat să facem schimb de locuri. Am acceptat si m-am schimbat cu mine însumi. Dar nici acum, deși mă vedeam pe ecran, Nu reușeam să mă înțeleg. Am ieșit din cinematograf, Am intrat într-un bar Și m-am băut sub formă de cafea. Am pornit pe străzi, căutându-mă disperat. E drept, mă vedeam peste tot; Dar treceam atât de repede Pe lângă mine însumi, Încât nu aveam timp să mă analizez. Atunci m-am îndrăgostit de mine; M-am însurat, dar am divorțat îndată, Pentru că nu reușeam să mă cunosc. Apoi m-am dus la un doctor, Care semăna uluitor cu mine. El mi-a prescris să mă înghit de trei ori pe zi, Sub formă de pastile; Dar nici asta nu m-a ajutat. Nefericit că nu mă puteam determina, În jur neexistând decât eu, Am renunțat la a-mi găsi sistem de referință. M-am sinucis și m-am îngropat, Bineînțeles în mine însumi, Deși eram obosit să mă învârtesc Mereu, în jurul meu; Eu fiind spațiu, Timp, Materie, Și antimaterie. Apoi, văzându-mă mort, Am început să-mi intonez un marș funebru. Dar deodata am avut o revelație: Nu eu scrisesem marșul, ci un oarecare Chopin! Mai exista deci și altcineva in jur, Cineva pe care nu-l văzusem, Pentru că mă căutasem numai pe mine. Atunci am vrut să mă ridic din mine Și să-l caut, Ca alături de el să mă pot determina. Dar era prea târziu, Căci murisem demult, Și începusem deja să mă descompun În mii de EU. din "În noi e un cer mai adevărat"- Tel-Aviv-1984 (C).
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy