Soaptele tale inaintau tiptil spre sufletul meu amortit de nestire,
Fiecare din ele il gadilau, il surprindeau,
Toate la viata il readuceau…
Am pierdut atunci sirul gandurilor ce spuneau nu si iar nu…
S-au dus in pustiu.
Renasteam si habar nu aveam.
Ganduri razlete ieseau din abisuri si ma pocneau,
Ziceau ca ma-nvatau dar n-aveam ce crede, nu asta vedeam.
Nici nu conta ce vedeam, mai presus imi era ce simteam.
Da… Simteam ca gandurile nu-si au rostul,
Ca pan-atunci m-am incuiat ca prostul.
Frau liber la inim-am dat,
Prin zbor lin in ceruri amandoi am urcat.
Intreceam soare si luna,
Intreceam mii de stele.
Mana-n palma-ti tineam si paseam printre ele.
Totu-n jur ne zambea,
Tot al nostru era.
Eram infinit.
Aveam soare si luna,
Aveam miile de stele,
Munti si campii, deserturi, paduri…
Aveam parauri, oceane.
Eram in tot si toate si toate-n noi traiau.
Eram infinit, eram fericiti.
Dar soaptele-ti au orbit
Si drumul spre inima-mi n-au mai gasit.
(Ori n-au vrut).
Ganduri buluc din neant au iesit,
Si-mi tipau, si-mi radeau:
“Ei?… Zi!… Nu ti-am spus?”

13.11.2005