violoniștii cu bretele
se pun pe treabă
știu că e ziua mea de absolvire
au o singură partitură
de obicei cântă pentru străini
în restaurantul gol
cineva le aruncă râzând
un cotlet
exact la mijlocul
Dunării albastre
ei se aruncă în apă
ca să îl prindă
le e foame
foile pline cu note
plutesc
galbene
pe suprafața apei
sunt buletinele lor de identitate
muzicanții
născuți în bremen
au amândoi cărare la mijlocul
părului negru prins cu agrafe
chinezul burghez
de la masa
vecină
își termină
supa de rață
el e vânător de meserie
pare apetisant
nu-i place muzica
deși copiii lui
au talia fină
și seamănă cu niște avioane
Strauss îl irită
voia bună îl irită
ar vrea să doarmă
lămpile galbene îi amintesc de
diminețile întunecate
când trebuia să aprindă
lumina
ca să se îmbrace pentru
dar
mai întâi are de terminat misiunea
de băut cafeaua în cinstea localului apoi
de împușcat ținta
muzicanții
joacă darts cu arcușurile
ochii lor sunt negri și roșii
chinezul se plesnește
peste coapse
ar fi vrut să fie
în altă parte
se ridică cu greu
supa de rață se clatină în farfurie
azi e și ziua lui
își suflecă mânecile
și se îndreaptă
spre mine
puțin trist
la masa 2