viol mic
jucat lângă un pom de Crăciun prăfuit
cu sufleurul smulgându-și pielea de pe tibii
marginile curg peste pași de porțelan
șiroaie de nutriție placidă
botul meu de iepure geme de turiști
frige de milă
de ce nu pot să te numesc așa?
prinții cad din turnuri și eunucii se despoaie
fericiți de întorsătura lucrurilor
mâini care au adus Re–formă și unt pentru preadolescenți
zeița Kali face cocoloașe
cu Cristoșii ei mergând în patru labe spre podiumul de premiere
ea rage și ei se mișcă brownian
în cavitatea ei uterină
Începem! Fiți voi înșivă! Nu faceți gălăgie!
E simplu să-ți refaci mărgelele dacă te chemi Woolf
și macini gânduri de șobolan

capul îți scârțâie pe umeri și cineva
vine și urlă „mami” și când te
uiți în jos vezi că nu mai ai unghii

trup plin de idei,
vrăjitoarea nu mințea, sunt convins
și acum voi închide magazinul, nu voi
mai lăsa pe nimeni pe scenă
cerealele cresc în jos, iar fazele lunii
ți se ascund în buzunar.
Fă-mă preclasică și pariază pe mine.
nu te teme de sfârșit, e doar o pagină,
ce dacă scrie „the end” –
e frumusețea suprafețelor plane
procesul e alcoolic, iar noi ne zgâriem urechile
cu bucăți de puzzle
God save the queen
nu, nu e lipsă, e foame
scurgerea e tapițată cu zahăr și altoiuri de apă vie

actul III ascunde-mă sub pernă
și dormi fără griji
Minți! misterele parisuluy și geologii mint
pământul nu există
cuburi-cuburi pe umărul tău dorința
retezată de mașinile de tuns iarba. nu mi-e teamă de nimic, doar de…
mamă, dă-mă jos, te rog, am amețit, nu mai vreau,
nu-mi mai suflec mânecile
nici nu mai beau merlot cu proscrișii
nu-mi mai pasă de Fur Elise
nu mă mai sprijin de lemne de cireș
copacii se agață cu crengile de cer
Anul trecut la Marienbad era prea cald
dar eu purtam crevase și scoici
dispari, du-te la Folies Bergeres, eu
voi fi întotdeauna aici să spăl după tine
cu magie verde
- neroado!
- ce dacă, vorbim
șontâc, șontâc ne prăbușim
(papuașii sunt mici și au tahicardie, cara)
ține-te bine că acum se termină totul glasurile filmul marșul nupțial pe TV5
te sufoci, nu? daaa, așa, asta e, începi bine
cursul meu de ponegrire funcționează,
limfa e deja stacojie
unde fugi? noi fugim,
unde fugi?
unde fugi?
mă strâmb cu toate membrele înjumătățite,
la umflăturile din tavan și orele de „bonjour"
copil olog, tango cu ghete albastre,
sunt mărinimos, nu, mă scarpin doar când nu mă vede nimeni
dărâm totul imediat dacă vreți
și ne foim cu picioarele desfăcute,
acum și în vecii vecilor amin

discurs suveran – a venit regele
și briza dintre sâni.
Zece Zile de Gheață.
( =>„mâine plecăm cu avionul și cu fete măiestre,
gloria e cu noi,
commedia dell’arte se joacă de la distanță”)

luați mâncați acesta este trupul meu.
nu, nu-l căuta