O ploaie de noroi, de sânge, de cenușă
Acoperea pământul impregnat cu moarte
Vântul rătăcea speriat prin fumul necăcios,
Care urca grăbit spre nori, din ce în ce mai sus
Și mai departe...

În negura ce dogorea pământul negru
Doar întunericul rânjea mai animalic.
A murit chiar și lumina înecată de nori
Și-ngropat-a fost în sânge, în cenușă, în noroi,
Într-un sicriu metalic...

Iar Haosul urla și pe pământ, și-n Ceruri,
Scăldându-se în întuneric și în sânge
Încet-încet din Ceruri porniră să curgă râuri sărate,
Căci întins pe pietre încinse și crăpate
Dumnezeu începu a plânge...