nu ești ziua și-a lăsat o haită de nori
să mă alerge pe șosele pe alei
mătură buzele nordului etern ori
dinții cheilor sunt ramuri prinse în clei

lipit cerul de gura fumului arde
undeva își îndeasă clownul o țeavă
pe gât eșapamentele-i zbat măcar de
ai veni să îi vezi râzând fruntea cavă

e-un urlet orașul e un trist măscărici
are haine rupte de crivăț murdare
iar pomeni îi umflă noroiul pe-aici
și-l întinde brun peste noi peste care

zilele trec scuipându-și de frunze alt sânge
nopțile mor nu îmi ești Brugemilda nu plânge