Cui pe cui

Vai, spinarea, ce mă doare,
S-a sfârșit!
Nea vecinu-a bumbăcit-o
Îndrăcit.
Fie-i brestemat ciomagul
Noduros!
Ẫl cu care-a dat în mine
Nemilos.

Păi, de ce are grădină
Și-n ea peri?
Și în peri de ce dă poame
Ẫl din cer?
Îmi făceau din pom cu ochiul
Să le iau:
N-a fost chip în fața vrăjii
Să mai stau.

Și sării peste ulucă-
Și-am picat,
Și rărunchii și ficatu-au
Tremurat.
Dar nu-i totul, că vecinul
Mă-nfășcă
Și de vrei bătaie-n lege,
Asta-i, mă!

Vai, de ce-mi dași ziua asta,
Cer milos?
Că mi-a tot cărat, muindu-mi
Os de os.
Na, striga, și încă una,
Trei s-au dus!
Și cât mi-a mai dat, le știe
Cel-de-sus.

Și de față-a fost și luna
La ospăț;
Trist privea la nea vecinul
Și la băț.
Dintr-un nor croindu-și negru,
Trist veșmânt,
Îmi împărtășea durerea,
Lăcrimând.

Numai dânsul să se-ndure
Nu vrea, nu!
Că striga: “ Mai joacă încă
Și acu!”
Cu ciomagu-arcuș pe spate
Îmi zicea,
Pe când eu jucam săltat de
Jale grea.

Fie? o să-ndur eu greul,
Nu mă moi!
Și-o să-i dau eu împrumutul
Înapoi.
Las’ că știm și noi ce fierbe-n
Capul său.
Și mata te ții de rele.
Nene, zău!

Sub fereastra noastră, seara,
Ce pândești?
Las’ că știu și eu prea bine
Cine-mi ești!
Vede paiu-n ochiul ălui
De pe drum,
Însă grinda-nfiptă-n ochiul
Lui, nicicum.

Ca toți oamenii și dânsul
E la fel;
Pentru furt mă bate, însă-i
Hoț și el;
Un sărut să-i fure sorii
Mele-ar vrea,
Pe când mama răsfoiește
Biblia.

Să mai treacă și de-acuma
Pe sub geam:
Mâna-n sân nu mi-oi mai ține
Cum făceam.
Să-l alunge, -o chem pe mama
Mea, la trap,
Sau îi torn o vadră de-apă
Drept în cap.