Mai trecem peste un îngheț banal
și destinul ne este o valiză
de drum diform lângă un biet furnal
adormit de hohote nebune fără miză.

Satele-s goale sub priviri de stele,
nădejdile-s culese de alții,
o mamă se roagă pentru fiul ei,
rătăcit prin lume cu toți frații.

Abisurile străjuiesc somnul,
văzduhul nu mai este albastru,
ochii privesc răul cu bunătate,
iar clovnii au mască de dezastru.

Cu vise încremenite în cuvinte,
din tăceri am compus o serenadă,
iar liniștea îmi mai aduce aminte
de surâsurile care vin să mă vadă.

Un zbor de ciocârlie fericită
mă face să zâmbesc a doua oară,
ascund o pantomimă liniștită
și poezia mi-e singura comoară.