mă tratai la fel ca pe ceilalți
dar trebuia să răscolesc toată întinderea
chiar și apa leneșă legată la piciorul podului
cu un pieptene vechi din corn
întrebându-mă
oare a cui e livada de la colțul morii

n-aveam un tată bogat
și de aceea mă scoteam de fiecare dată din buzunar
apoi mă aruncam în vâltoarea străină
umbra purtând înlăuntru iar
soarta alerga în urma gândului
mă iartă dacă am simțit dispreț
pentru neștiința ta
omule

trebuia să mă obișnuiesc cu aerul
schimbat
avea să dăinuie o singură clipă
sprijinindu-mi copilăria
pe sfințenia tatălui
și alte rădăcini creșteau
țintuindu-mă în beznă
amare cum nașterea

așteptam fiorul
care să taie cercului o dimineață întreagă
cele de nerostit înăbușind în mine
și privirile oamenilor
numărate
înainte de a cădea
moneda ultimă

e vremea să-ți iei înapoi mărunțișul
dacă n-o să mă observi
cu mâna întinsă
îmi știi fluieratul...