Rătăceam prin spațiul umplut cu – infinit,
Punct în așteptarea intersecțiilor cu axa vieții,
Monadă călătoare cu esența-n eon nemărginit,
Spot incandescent iluminând neant de vicii.

Destinul din nefiind a irupt în punctul zero,
Când nașterea ca evoluție de multiplicate monade
A incendiat orașul-spirit ca cetatea renașterii de Nero
Și timpul după zero se întrupează-n numere naiade.

Fiece clipă e-o stare ce urcă uniform spre + infinit,
Ideea de om strălucește într-o mulțime ordonată de numere,
Îmbătrânim atingând numere din ce în ce mai mari, dar mărginite,
Iar moartea e-o dizolvare în + infinitul de stări esotere.