mi-e ciudă că nu pot
să telefonez nimănui duminica
între 14:00 și 16:00.

ziceți voi dacă nu se răzbună
naturelul simțitor din clinul ochiului
când auziți tonul mugind fără oprire
o talangă automată cu vaca in luncă
obraznicindu-se de prima dată
apel invadator/apel devastator
în bombeul din urechea receptorului.

mă topesc după vocea interlocutorului
când am parte de una sexy și infertilă

(centralista româniei mele șchioape
se pupă în bot cu sufletul meu făt
cu nobila fidelitate a unui sclav orb).

nu-mi rămâne decât să adun impulsurile
bifând diferit urbanele de internaționale
și să aflu pe îndelete
cine e infertil în povestea asta
el, crescut la bloc, un macho-piciu’
boier până-n măduvă
sau răsuflarea necrozată a acestei încăperi
cu al său enorm capital de culpă
cu țâșnitoare proprie pentru anii secetoși
și invelitoare specială de ținut
furnicile departe de macaroanele reci.

mi-e teamă că această încăpere cu geamuri
astupate de ziare de provincie
își revendică stăpânul.
își recere întocmai acel stăpân
cu drept de veto și liber acces
la spectacole, muzee, manifestări artistice și sportive
pe o biata cutie de melci fără casă și masă
cimentând în mortarul din cancioc
ultimul copil miop, mare amator de tubermane,
de S.T.A.L.K.E.R.: Shadow of Chernobyl
rachete cu carbit &înviorătoare sonate
pt. topor și hârleț optic.