Acum, cînd pleci,
Iar vorbe reci
De mine-ncet se sparg,
Așa cum marea de-un
Vechi și ponosit catarg,
Să știi aș vrea,
Iubita mea,
Că-mi vei lipsi,
Și că rațiune nu-i
În acțiunea „a iubi”.

Durerea curge-acum, picură,
Ș-un suflet negru,
Ãmbibat cu păcură
Îmi stăpînește trupul ramolit...
Vai!, cît sunt de obosit...
Ai plecat, și nu mi-o pot ierta,
Pînă astșzi te cred „iubita mea”.
Trăiesc într-o casă din cărți de joc,
Iar viața-mi dispare ca foaia-n foc.
Stau,.. Eu dorm pe-un loc...

Am cerut eu adevărul. L-am aflat.
Cît de rece și neplăcut-
Ca dimineața unui om bat.
Clar lucru - m-a rănit adînc,
Și urme de cuțite sfîșietoare
Pe inimă EU simt.
Mă doare.
„Iubești acum, dar nu pe mine”
De vină nu tu ești, o știu prea bine,
Dar te iubesc EU, ACUM, PE TINE.

Să știi aș vrea, iubita mea,
Acum, de-a pururea, în veci,
Acțiunea „a iubi” rațiune n-are,
Dar se pierde-ușor,
C-a nimănui dor,
Răcorit de-o lumînare;
Iar în al vieții meci,
În pofida tuturor și la toate-
Voi lupta. Voi cîștiga!