Tu stateai sangerand
peste pervazul sarat al trupului meu,
soare cazut catre amiaza de lacrimi,
siroaie de rauri venind treptat
peste corabia uscata a obrajilor tai.
Si n-am tacut uitand sa mai respir
te regaseam firava primavara
cu aripile-ntinse catre ploi
si inima deschisa catre vara
prin care ne vedeam adeseori uitand
ca ploile ce au cazut n-or sa mai vina
si viata noastra care trece fluturand
se duce fara sa mai vina.
Tu stai in toamna asta de demult
peste pervazul carnii mele sangerand
de lacrimile care-ti curg
spre mantuirea noastra ce va fi sa vina.