Tu , orizont înalt cu iz dulceag de sânge ,
Pe Soarele trufaș l-ai aruncat pe cer …
Tot ninge lin afară . Și ninge parcă plânge
Speranțele-mi deșarte se-neacă – ncet și pier .

Pier câmpuri după câmpuri , departe , mai departe ;
Și cerul , și pământul se contopesc mereu ,
În haosul de-afară nu este decât moarte ,
Alb peste necuprinsuri . Mor alb în suflet eu .

Eu , singur la fereastră , mă duc cu ochii-n sus
În veșnicia albă , spre-o lume tot mai caldă .
Mă uit în jur . Cei care au fost azi , nu-s
Ci , îmbrăcați în iarnă , mor toți în haină albă .